O idee năstrușnică și un eveniment de poveste Ține-te bine…vine, vine, Moș Nicolae pe motor la Turda, a cules azi zâmbete pe chipul copiilor cu dizabilități și fraților lor din Turda și împrejurimi, copii cărora le-a fost dedicat evenimentul.
În noul sediu al Asociației Pro Neuro Turda, de pe strada Roșiori nr 1, Moș Nicolae a intrat cu alai de elfi pe motociclete de la Renegade Wolves RC și a adus copiilor daruri speciale. Dulciuri, hăinițe dar și jucării senzoriale, pregătite special pentru copiii cu nevoi speciale.
Copiii s-au bucurat nevoie mare într-un sediu proaspăt renovat și împodobit de sărbători. Colindele de Crăciun au răsunat în sediul imens și plin de voluntari adevărați, care l-au ajutat pe Moș Nicolae să împartă darurile.
Și pentru că azi e Moș Nicolae iar data de 5 decembrie a fost ziua voluntarilor, Asociația Pro NeuroTurda, în parteneriat cu Renegade Wolves RC, are și cântecul asociației dedicat persoanelor cu dizabilități, un cântec tare frumos ce a răsunat în noul sediu al Pro Neuro Turda.
Un decembrie de poveste care a debutat tare frumos cu vise mărețe și acte caritabile deosebite. Copiii nu-l vor uita pe Moș Nicolae prea curând iar voluntarii se bucură chiar acum de roadele muncii lor. Pentru că împreună se fac lucruri extraordinare.


















