O turdeancă a avut parte de o surpriză extrem de neplăcută după ce și-a găsit autoturismul avariat pe strada Macilor din localitate. Oglinda retrovizoare din stânga a mașinii roșii a fost pur și simplu distrusă, carcasa și mecanismul interior fiind sparte și lăsate să atârne de cablurile electrice.
Vizibil revoltată de paguba suferită, proprietara vehiculului a publicat fotografiile cu dauna pe rețelele de socializare, lansând un avertisment direct către cel care a distrus componenta mașinii. Aceasta menționează că incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere și îi oferă autorului un termen limită înainte de a sesiza organele de poliție.
„Care nu ai avut loc de oglindă pe str. Macilor, te aștept până la ora 12:00 să mă contactezi. Dacă nu binevoiești, o să merg la poliție. Țin să îți menționez că ai ieșit top în filmare”, a scris șoferița păgubită în mesajul distribuit online.
Distrugerea bunurilor pe domeniul public rămâne o problemă recurentă, însă existența imaginilor video ar putea facilita identificarea rapidă a autorului de către polițiști, în cazul în care acesta nu va dori să rezolve situația pe cale amiabilă.

Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























