În sfârșit, se deschide și la Turda Târgul de Crăciun. Inaugurarea oficială este programată pe 5 decembrie de la ora 17 în Parcul Central Turda.
Organizatorii au pregătit o serie de evenimente cu această ocazie, care se vor întinde pe parcursul a două săptămâni, atât cât va rămâne târgul deschis, adică până pe 17 decembrie.
„Vă așteptăm cu bucurie și entuziasm la un eveniment decorat cu surprize și momente speciale, dar și cu cele mai frumoase colinde de iarnă” transmite Primăria Turda.
În fiecare zi, Căsuța lui Moș Crăciun va putea fi vizitată între orele 12:00 și 20:00 la Galeria de Artă Valer Suciu, așteptând cu drag copiii cuminți. În plus, dorințele copiilor au șansa de a deveni realitate, cu ajutorul Poștei Române, toate scrisorile și gândurile lor vor ajunge în Laponia.
Revenind la programul zilei de mâine, așa cum spuneam de la ora 17 are loc inaugurarea oficială a târgului, cu un recital de colinde susținut de Timea Fekete și Andrei Petruș (Vocea României 2023). Pe scenă urcă apoi Clubul de Dans Sportiv „Potaissa” Turda; Ansamblul Folcloric „Datina Turdeană”; Școala Generală „Teodor Murășanu”; Clubul de Canto „Aria”.
Urmează scenete prezentate de actorii Teatrului Național Aureliu Manea.
Nu vor lipsi nici producătorii locali cu produse tradiționale, handmade, prăjituri de casă sau turtă dulce. ONG-urile participă activ la Târgul de Fapte Bune, fiind mobilizate şi în acest an pentru a oferi bucurii celor mici în prag de sărbători.
Programul complet al Târgului de Crăciun de la Turda, poate fi vizualizat AICI!