O competiție de profil desfășurată cu ocazia Zilei Forțelor Terestre a testat abilitățile membrilor escadrilei 712 Elicoptere Giarmata din cadrul Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii.
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre, Brigada 18 Cercetare Supraveghere „DECEBAL” a organizat la nivelul garnizoanei Timișoara, Cupa Instituțiilor la tir.
„Dintre cele 7 echipe participante, lotul Escadrilei 712 Elicoptere Giarmata condus de Sg. Maj. Mișcodan Bogdan s-a clasat pe primul loc. Lotul a fost reprezentat la acest eveniment de Cap. Căpățână Claudiu, M.M. Pavel Cosmin și M.M. Cruceru Ciprian.
„Le mulțumim astfel colegilor pentru devotamentul de care dau dovadă, reprezentând cu succes Escadrila 712 Elicoptere la întrecerile sportive” informează oficialii bazei aeriene.