Situația apei este critică la Ploscoș. Încă de luna trecută a început raționalizarea apei potabile pentru locuitorii satului Valea Florilor.
Puțurile au secat și s-a trecut la raționalizarea apei. Practic ambele puțuri de aprovizionare a satului Valea Florilor au rămas fără apă. Primăria Ploscoș a stabilit un program de furnizare a apei potabile astfel încât toți locuitorii să beneficieze de apă în mod echitabil.
Primarul Aitoneanu Daniel spune că există și o cauză: risipa și consumul necontrolat!
„Ne confruntăm tot mai des cu lipsa apei potabile în comunitate, o problemă cauzată în mare parte de risipa și consumul necontrolat.
Pentru a rezolva această situație, Primăria propune montarea de contoare de apă la fiecare gospodărie.
Contoarele au rolul de a monitoriza și de a preveni risipa.
Ce trebuie să știți:
Primăria suportă costul contorului și al manoperei.
Fiecare gospodărie va trebui să amenajeze un bazin (cămin tehnic) pentru montarea contorului.
Un reprezentant al primăriei va trece pe la fiecare pentru a discuta detaliile și a colecta acordul scris.
Cei care nu se vor conforma, vor fi debranșați.
Termen estimat pentru finalizarea implementării: sfârșitul lunii iulie 2025.
Contăm pe implicarea voastră! Împreună putem asigura un consum responsabil și acces echitabil la apă pentru toți” este mesajul transmis de primarul Aitoneanu Daniel.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
de parca poti bea 10 litri de apa sau sa lasi robinetul deschis non-stop….