Un bărbat dintr-un sat din zona Câmpiei Turzii a fost condamnat la închisoare de către Judecătoria Turda, fiind acuzat de tentativă de viol. Victima este soția lui, cu care însă se află în proces de divorț.
După înregistrarea procesului de divorț, între cei doi au apărut tensiuni, în condițiile în care fiecare avea o altă relație, dar continuau să locuiască împreună, în același imobil.
Pe fondul geloziei soțului ei, femeia a fost pe punctul de a fi violată de două ori. O dată după ce vorbise cu noul ei iubit la telefon, iar soțul ei s-a năpustit asupra sa, încercând să-i dea pantalonii jos și s-o violeze. Iar a doua oară după ce s-a întors acasă, de la iubitul ei, iar bărbatul și-a ieșit din nou din minți, încercând s-o violeze.
Victima a alertat Poliția, iar ulterior bărbatul a primit un ordin provizoriu de protecție.
În 3 aprilie 2024, Judecătoria Turda l-a condamnat pe bărbat la 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare cu executare, fiind acuzat de două tentative de viol.
”Constată că cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului au fost săvârşite în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzut de dispoziţiile art. 38 alin. 1 Cod Penal. În temeiul art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod Penal, contopeşte cele două pedepse cu închisoarea stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care adaugă un spor obligatoriu de o treime din durata celeilalte pedepse aplicată prin prezenta, respectiv sporul de 9 luni şi 10 zile, stabilind în sarcina inculpatului pedeapsa rezultantă finală de 3 ani, o lună şi 10 zile închisoare, care se va executa în regim de detenţie.”, este decizia pe scurt a Judecătoriei Turda.