O investiție importantă pe 29 de hectare va lua ființă la Săndulești. Unitatea de producție aparține producătorului de plăci ceramice, Sanex!
O nouă unitate industrială urmează să se construiască în comuna Săndulești, pe un teren de 29,1 hectare situat în vecinătatea drumului județean 107L și a carierei de piatră. Specialiștii din comisia de urbanism a Consiliului Județean Cluj au avizat favorabil, în ședința din 10 noiembrie, proiectul urbanistic
Proiectanții de la Arhimar, cei care se ocupă de proiect, au explicat că terenul aparține unor persoane fizice, juridice dar și comunei Săndulești, cu care există deja acorduri și contractate pentru ca pe respectivul teren să fie amenajată o fabrică de ceramică. Aici va fi relocată activitatea actualei fabrici de ceramică Sanex din Cluj-Napoca, pe amplasamentul căreia urmează să se demareze un proiect amplu de investiții, informează actualdecluj.ro
Planul Urbanistic Zonal, aflat în faza studiului de oportunitate, are ca miză introducerea în intravilan a unui teren de peste 29,1 hectare din nordul localității Săndulești, situat în vecinătatea drumului județean 107L și a carierei de piatră în vederea construirii unei unități industriale, mai precis o fabrică de ceramică.
Facilitatea de producție care se plănuiește la Săndulești urmează să preia activitatea Fabricii Sanex din Cluj-Napoca (Cesarom), companie care face parte din LASSELSBERGER GROUP, unul dintre cei mai mari producători europeni de plăci ceramice și materiale de construcții.
În 2021, cifra de afaceri a grupului Lasselsberger Ceramics România, format din companiile Sanex şi Lasselsberger, a crescut cu aproximativ 4% comparativ cu anul precedent.
Producătorul de plăci ceramice Sanex din Cluj-Napoca, deţinut de grupul austriac Lasselsberger, are un buget de investiţii de circa 2 milioane de euro pentru 2022. În prezent, echipa are aproape 450 de oameni.
Sursă foto/ actualdecluj.ro