Este unul dintre cei mai valoroși tineri portari din Liga Națională de handbal masculin, fiind produsul centrului de copii și juniori de la Potaissa Turda. Dragoș Fleșer s-a născut la data de 23 februarie 1998 și a debutat în prima ligă sezonul trecut, în partida de acasă, contra campioanei de atunci, Minaur Baia Mare.
A fost descoperit de antrenorul Aurel Oroian și a crescut alături de tinerii jucători ai Potaissei care acum se află în lotul primei echipe: Teodor Pințoiu, Daniel Pop, Roland Thalmaier, Vlad Bulgaria și Alexandru Laslo. Echipa TurdaNews a realizat un interviu cu unul dintre cei mai promițători portari din prima ligă.
Reporter: De când practici handbalul și cum ai ales handbalul?
Dragoș Fleșer: Practic handbalul de la 10 ani, atunci s-a organizat la școală o selecție și mi s-a părut foarte interesant acest sport, așa că am decis să merg și eu.
R: De ce portar?
D.F.: La început am jucat inter stânga, dar apoi domnul profesor Oroian Aurel m-a pus în poarta. Sincer, cred că a făcut o alegere foarte bună, deoarece am o responsabilitate mare și mă simt perfect în poartă.
R: Cum te-ai caracteriza ca jucător de handbal?
D.F.: Vreau să cred că sunt un jucător bun, ambițios și că am acea nebunie necesară pentru a fi portar.
R: Care este jucătorul tău preferat? Dar echipa?
D.F.: Jucătorul meu preferat este portarul celor de la THW Kiel, Niklas Landin, iar echipa favorită este Barcelona.
R: Cum împaci școala cu handbalul?
D.F.: Am terminat clasa a 12-a și până acum am mers în paralel cu amândouă și pot spune că sunt mândru de faptul că am avut doar rezultate pozitive pe ambele planuri.
R: Care e visul tău?
D.F.: Visul meu e să ajung să evoluez în handbal la un nivel cât mai înalt și să devin tot mai bun, pe zi ce trece.
R: Unde te vezi peste 10 ani?
D.F.: Aș vrea să continui în poarta Potaissei, și sper ca peste 10 ani să fiu unul dintre jucătorii de bază ai clubului.
R: De crezi ca ai nevoie pentru a ajunge acolo?
D.F.: Munca multă, ambiție și răbdare.
R: Ce hobby-uri ai?
D.F.: Îmi place să ascult muzică, să călătoresc și să citesc.
R: Sunteți deja câțiva juniori turdeni în echipa mare. Cum va înțelegeți cu veteranii din vestiar?
D.F.: În vestiar și în teren e o atmosferă mai mult decât plăcută, ne înțelegem toți foarte bine. Totodată suntem și ajutați și sfătuiți de către aceștia și sper ca pe viitor, să fim la fel de buni ca și ei.
R: Transmite un mesaj fanilor handbalului din Turda.
D.F.: Le mulțumesc pentru susținerea necondiționată și îmi doresc să fie alături de noi în continuare, deoarece ei reușesc să ne ridice moralul, să ne motiveze și îi simțim ca pe al 8-lea jucător, la fiecare meci de pe teren propriu.
sursă foto sus: Mircea Roșca/Action Foto
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.