Un incendiu a izbucnit la fostul bloc CFR de pe strada Fabricii, iar pompierii intervin în aceste momente pentru stingerea focului. Surse de la fața locului au transmis că arde partea superioară a clădirii.
Informațiile privind zona afectată de incendiu provin, deocamdată, de la sursele aflate la fața locului. Amploarea incendiului și cauza izbucnirii acestuia nu sunt cunoscute în acest moment.
Nu avem, pentru moment, informații despre eventuale persoane rănite sau despre posibile evacuări.
Știre în curs de actualizare. Vom reveni cu noi informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
UPDATE 1:
”Pompierii Detașamentului Turda au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu la podul unui bloc de locuințe situat pe strada Fabricii din municipiul Turda.
La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere, respectiv autoscara. Pompierii au localizat flăcarile cu promptitudine, acestea manifestându-se la nivelul podului, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.
Ca măsură de precauție, 10 persoane s-au autoevacuat. Nu sunt raportate alte probleme.”, a transmis ISU Cluj.
UPDATE 2:
Incendiul a fost lichidat, au transmis pompierii. Se lucrează pentru ventilarea spațiului afectat. Totodată, nu există persoane care să necesite, până acum, îngrijiri medicale.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Trump este „cu spatele la zid”, avertizează ministrul german al Apărării. Ce se ascunde în spatele apropierii de Rusia










