Iluminatul public va fi concesionat în municipiul de pe Arieş

Penele frecvente de curent, faptul că ziua în amiaza mare becurile amplasate pe stâlpii de curent din Turda ard iar seara îţi ”bagi degetele în ochi” pentru că acestea nu funcţionează, strazi fără curent electric, toate aceste deficienţe şi multe altele pot fi remediate!

Cel puţin aşa promit reprezentanţii executivului, care anunţau într-o conferinţă de presă că s-a găsit o soluţie ca locuitorii municipiului să beneficieze de un iluminat de calitate, mult discutatul subiect de concesionare a iluminatului public şi ornamental ajungând în sfârşit pe masa edililor turdeni. Procedura de concesionare realizându-se cel mai probabil până la sfârşitul lunii septembrie.

“Documentaţie este pregătită. Se urmăreşte, le fel ca în toată Europa, în acest moment, delegarea serviciului spre un operator puternic. Caietul de sarcini a fost elaborat, urmând ca documentaţia să fie aprobată de Consiliul Local iar în urma unei hotărâri să fie organizată licitaţia cu cei interesaţi şi care îndeplinesc condiţiile legale”, a declarat viceprimarul Mircea Irimie.

Conform stipulaţiilor din contract, firmei câştigătoare i se vor impune o serie de condiţii: în maxim 2 ani să realizeze atât modernizarea cât şi extinderea iluminatului public pe cartiere, iar acolo unde nu există, acesta să fie introdus. Crearea unui dispecerat propriu, unde să existe un control total asupra întregii reţele pentru a evita sincopele care pot să apară pe traseu. Primarul Tudor Ştefănie este de părere că, concesionarea serviciului va constitui un avantaj pentru toată lumea: bani în plus la bugetul local şi o calitate mult îmbunătăţită a iluminatului pe străzile Turzii. De asemenea serviciul de salubritate va fi concesionat urmând să intre în procedura de licitaţie până la sfârşitul acestui an.

ULTIMELE articole:

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.