Sala Mare a Primăriei din Turda a găzduit anuala conferință de presă de la început de sezon a celor de la AHC Potaissa Turda.
„Magnificii” se pregătesc să se mute în noua sală, lucrările fiind pe ultima sută de metri.
La conferință au participat Cristian Matei (primarul municipiului Turda), Flaviu Sâsâeac (președintele AHC Potaissa Turda) și Horațiu Gal (antrenor AHC Potaissa Turda).
Turdenii și-au fixat ca obiectiv în acest sezon o medalie în Liga Zimbrilor și calificarea în Final Four-ul Cupei României.
Primarul Cristian Matei a vorbit despre dotările pe care le are Turda Arena, sala fiind una dintre cele mai moderne săli ce s-au construit după Revoluție în România.
Înregistrarea conferinței de presă o puteți urmări mai jos.
Flaviu Sâsâeac – președinte AHC Potaissa Turda
„Turda a produs performanță pe fiecare palier, în fiecare an. Pornim și anul aceasta încrezători, vrem să avem un an competițional foarte reușit. Va fi anul în care vom avea ocazia mult așteptată de a evolua într-o sală polivalentă de cel mai înalt nivel. Sala care va fi noua noastră casă: Turda Arena. S-au făcut eforturi mari de către domnul primar, administrația locală și domnul primar coordonează activitatea pe șantierul de lucru. Execuția este la 99% și avem mari speranțe că până la începutul campionatului se va termina.
Avem planuri mari pentru noul sezon. Obiectivul este o medalie și Final Four în Cupa României.”
Horațiu Gal – antrenor AHC Potaissa Turda
„Vestea bună e că toată lumea este sănătoasă și sperăm să ne ferim de aceste probleme care ne-au măcinat în sezonul precedent. Am întâlnit mulți fani care ne-au promis că vor veni la sală și trebuie să avem o prestație foarte bună. E o perioadă grea acum pentru jucători, de acumulare, pregătire fizică, iar meciurile amicale le vom începe la finalul lunii.”
Cristian Matei – primarul municipiului Turda
„Foarte multe capitale de județ nu au sală nouă. Sala e un model anii 2020, spre deosebire de celelalte din țară. Sala a ajuns la 25.000.000 de euro, adăugându-se mai multe dotări. Am cerut bazin de recuperare, sală de forță, cub, perimetral digital, a trebuit o hotărâre de Guvern pentru a se aproba. Dar, toate astea au fost înțelese de CNI, cu sprijinul FRH, și am reușit să rezolvăm totul. Sala poate fi aliniată pentru toate sporturile de sală, dar handbalul este prioritar în Turda.”