Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, anunță noi reguli pentru românii care pleacă la muncă în străinătate. Mai exact, aceste reguli sunt destinate părințiilor care aleg calea străinătății și își lasă copiii acasă în grija familiei sau a apropiaților.
Potrivit News.ro, Gabriela Firea, susţine că mulţi copii ai căror părinţi au plecat la muncă în străinătate au rămas în ţară cu persoane care nu le mai pot întreţine financiar, iar pe viitor familiile vor trebuie să anunţe autorităţile în grija cui rămân aceşti copii
Din acest motiv, în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a fost înfiinţată o direcţie care se va ocupa împreună cu autorităţile locale de copiii care au rămas în România şi ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, a declarat Gabriela Firea în cadrul unei dezbateri despre prevenirea abandonului şcolar.
„Aceşti copii au rămas aici cu bunici care între timp au îmbrătrânit sau nu mai au resurse financiare. Nu mă refer la cazurile fericite în care părinţii au plecat la muncă şi trimit lunar bani, astfel încât copiii, chiar dacă sunt lipsiţi de prezenţa şi iubirea părinţilor, au totuşi bani pentru a-şi cumpăra rechizite, haine sau alimente. Noi avem 40.000 de astfel de situaţii, în care copiii au fost lăsaţi în grija unor persoane care sunt binevoitoare dar nu se mai descurcă” – Gabriela Firea
De asemenea, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a explicat că pe viitor „fiecare familie va trebui să anunţe autoritatea locală în grija cui lasă copilul şi care este persoana responsabilă să aibă grijă de acel copil”