O nouă filă în dezvoltarea urbană sustenabilă din România a fost marcată miercuri, 11 noiembrie, în cadrul vizitei oficiale efectuate de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu la Cluj-Napoca. Înalții oaspeți au vizitat cartierul Era, proiect de referință dezvoltat de grupului Hexagon, prilej cu care a fost evidențiat rolul decisiv pe care investițiile private îl au în regenerarea urbană și în crearea de comunități solide, proiectate în jurul nevoilor reale ale oamenilor.
Cartierul Era reprezintă o premieră absolută pentru mediul imobiliar din țara noastră, fiind primul ansamblu din România în care un dezvoltator aplică inovativul concept Positive Energy District (PED). Acest standard presupune producerea unei cantități de energie din resurse regenerabile mai mare decât consumul anual al ansamblului, stabilind noiRepere în ceea ce privește eficiența energetică și amprenta redusă de carbon.
Unul dintre punctele centrale ale vizitei Familiei Regale a fost componenta de responsabilitate socială și infrastructură educațională integrată în proiect. Majestatea Sa și Principele Radu au vizitat grădinița și creșa „Micul Pinguin”, facilități moderne construite în cadrul ansamblului de către dezvoltator și donate ulterior autorităților locale pentru a deservi comunitatea din zonă. Proiectul demonstrează modul în care parteneriatul și investiția privată pot veni direct în sprijinul familiilor tinerilor locuitori.
Momentul simbolic al zilei l-a constituit plantarea unui copac în parcul cartierului Era, un gest prin care Familia Regală a dorit să sublinieze importanța dezvoltării durabile și a responsabilității față de mediu și față de generațiile viitoare.
Această vizită reconfirmă sprijinul pe care Casa Regală a României îl acordă inițiativelor vizionare care combină tehnologia de ultimă generație, responsabilitatea socială și grija față de mediu pentru a ridica standardele de viață în comunitățile românești.


Viena vrea să scape de reputația de „cuib de spioni”. Noi reguli și pedepse mai dure în Austria: „Mi-ar plăcea să fac curăţenie”












