Turda înflorește în frumusețe primăvara asta! Printre probleme, neajunsuri sau altele, mai e timp pentru recunoștință. Astfel, în dimineața zilei de 14 martie 2025, o turdeancă vrea să își arate recunoștința profundă, sub anonimat, față de Spitalul Municipal Turda.
Turdeanca vrea să transmită un mesaj de mulțumire secției ATI a Spitalului Municipal Turda, care de la medic la asistent și infirmier i-au tratat minunat mama, iar turdeanca noastră, am s-o numesc astfel, le acordă notă maximă.
Vorbim de un caz cam fără speranță, dar prin profesionalism, mama turdencei noastre a fost externată de curând. A contribuit și secția interne și cei de la UPU, care au evaluat rapid starea pacientei.
Total neașteptat, ne spune fiica bolnavei, emoționată de întâmplarea pe care nu o poate uita și care a impresionat-o profund: „Vreau să transmit mulțumiri secției ATI din cadrul Spitalului Turda. De la medic la asistent și infirmier, nota maximă. O secție de milioane. Caz cam fără speranță, adus la viață și externat de minunatele cadre medicale de pe secția ATI. Binențeles și secția interne de unde a fost transferată la ATI, mama mea. Le mulțumesc frumos și celor de la UPU care rapid au evaluat starea mamei. Din suflet, mulțumesc! Sincer, nu m-am așteptat la așa ceva! Nu pot mulțumi îndeajuns. Mulțumesc frumos!„, a transmis turdeanca noastră care a încheiat astfel: „Vă îmbrățișez pe toți!”.
Un gest care apropie, care unește și care poate schimba lucruri. Pentru că împreună se poate! Chiar în timp ce scriu primesc aceste cuvinte: „Uitasem și echipajul Smurd prezent în 5 minute a fost de milioane. Trei băieți super. Nu a contat vârsta, au adus-o la viață. Mii de mulțumiri încă o dată!”.
Aș vrea ca acest mesaj să îl citească cât mai mulți oameni, pentru a învăța împreună să dăruim și să primim iubire, iar gesturile frumoase care pot salva o viață, să fie menționate și recunoscute. Poate așa vom deveni mai buni, mai înțelepți, mai aproape, suflet lângă suflet.
Bună dimineața turdeni! Aici TurdaNews, din suflet pentru voi, cu cele mai proaspete vești! Pentru că la Turda, Primăvara înflorește!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.