Premiera mondială care a avut loc în Salina Turda, la 120 de metri sub pământ, a ajuns în toată lumea! Red Bull a organizat prima săritură de high diving (cliff diving) din lume, într-o mină de sare. Săriturile au fost realizate de Rhiannan Iffland (Australia) și Constantin Popovici, cel mai cunoscut săritor de la înălțime din România.
Cei doi sportivi au sărit de la circa 20 de metri de suprafața lacului din subteran, atingând o viteză de aproximativ 85 km/h, decelerând de două ori mai rapid decât în mod normal, din cauza salinităţii apei, calculată ca fiind de opt ori mai mare decât cea din Marea Adriatică.
”Sunt foarte mândru că pot reprezenta România la un nivel mondial atât de înalt! Locaţia este spectaculoasă. Acesta a fost, din punct de vedere mental, cel mai dificil proiect din cariera mea sportivă”, a declarat Constantin Popovici, românul care a câştigat două etape mondiale în seria Red Bull Cliff Diving şi cel de-al doilea sportiv din istoria competiţiei care obţine nota maximă din partea juriului: 5 note de 10, potrivit Agerpres.
Despre acest record s-a scris peste tot în lume, iar obiectivul turistic Salina Turda a atins o arie și mai mare de promovare.
Citește și:
Red Bull: Premieră mondială în Salina Turda (VIDEO)
”Primele referinţe ale Salinei Turda datează încă din anul 1271, fiind una dintre cele mai vechi saline din întreaga lume. După încetarea lucrărilor miniere în anul 1932, astăzi Salina Turda reprezintă una dintre cele mai importante destinaţii turistice din România, recunoscută internaţional. An de an, peste 700.000 de turişti vizitează salina, un veritabil muzeu al naturii, unul dintre cele mai spectaculoase subterane, modelat de oameni.”, a menționat siteul stiridiaspora.ro.