O nouă deplasare pentru formația Victoria Viișoara, care va evolua sâmbătă 29 octombrie, începând cu orele 12.00, în meciul din cadrul etapei a X-a, pe terenul Stadionului Municipal Parc din Gherla, contra „lanternei roșii” Atletic Olimpia Gherla.
După victoria obținută etapa trecută pe terenul celor de la Unirea Tritenii de Jos, formația antrenată de Gabriel Mocean își dorește să câștige cele trei puncte puse în joc, pentru a rămâne în preajma liderei Arieșul Mihai Viteazu.
Etapa trecută, formația din Gherla a reușit să obțină primul punct din această ediție de campionat după ce a termina la egalitate, scor 2-2 cu Sticla Arieșul Turda.
Partida dintre cele două formații va fi arbitrată de centralul Mircea Salomir (Cluj-Napoca) acesta fiind ajutat la cele două linii de asistenții Cristian Câmpean (Cluj-Napoca) și Luca-Tudor Căpîlna (Dej).