Cel mai așteptat meci al etapei a 6-a din Liga 4 este „derby-ul” dintre ocupantele primelor două locuri din clasament, Arieșul Mihai Viteazu și Victoria Viișoara, cu mențiunea că formația din Viișoara va fi gazda acestei întâlniri.
Rezultatele bune pe care le-au obținut cele două echipe în primele cinci etape, ne indică faptul că meciul va fi unul foarte disputat, deschis oricărui rezultat.
Înainte disputării acestui meci, Arieșul Mihai Viteazu are cu două puncte mai mult în clasament decât Victoria Viișoara, dar în cazul unei victorii obținute de formația antrenată de Gabriel Mocean, aceasta va face rocada în fruntea clasamentului cu cea din Mihai Viteazu.
Meciul dintre cele două echipe se va juca sâmbătă 1 octombrie, începând cu orele 11.00, pe terenul Bazei Sportive din comuna Viișoara și va fi condus de brigada de arbitrii alcătuită din centralul Matei Șerban (Cluj-Napoca) și asistenții la linie Ionuț Sabou și Bogdan Stoica, ambii din Cluj-Napoca.