Confruntarea dintre Unirea Tritenii de Jos și Potaissa Turda, transmisă LIVE VIDEO de TurdaNews, într-un joc contând pentru prima etapă a returului Ligii 4 de fotbal a județului Cluj, s-a decis în minutul 83, când arbitrul a validat un gol care… nu a fost, la scorul de 1-1!
Jocul dintre cele două formații a fost destul de echilibrat. Oaspeții au deschis scorul în minutul 24, la o lovitură de cap a lui Ghiță Lăkătuș, după care Silaghi a avut o ocazie imensă pentru a face 0-2, însă a ratat oportunitatea. Gazdele au reușit egalarea la ultima fază a primei reprize, prin Paul Ceclan.
După pauză, oaspeții au avut vreo 3 ocazii monumentale de a marca, prin Adrian David (minge scoasă de pe linia porții), Alin Tot și Lăkătuș, însă egalitatea s-a menținut, ce-i drept, și pe fondul unui joc foarte ambițios al gazdelor, care s-au mobilizat extraordinar în confruntarea cu liderul seriei. Și gazdele au avut o oportunitate bună de a marca, când mingea a lovit bara, însă se părea că jocul se îndreaptă spre un 1-1 oarecum meritat.
Numai că a venit minutul 83, când după o centrare de pe partea stângă (în direcția de atac a oaspeților), Alin Tot a reluat pe lângă poartă, în plasa laterală, însă mingea a intrat prin plasă în poartă, iar asistentul a semnalizat că a fost gol corect, moment în care spiritele s-au încins, gazdele reproșând brigăzii de arbitri că nu este posibil să fie validat un gol care nu a fost!
Inițial, echipa gazdă a vrut să se retragă de pe teren, dar după câteva minute de discuții, jocul s-a reluat, formația din Tritenii de Jos temându-se de o eventuală sancțiune pecuniară, în cazul în care va părăsi terenul de joc. Totuși, jucătorii gazdă au reintrat în teren, pentru a relua jocul, însă nu au mai participat la meci, stând ”drepți” pe teren, în semn de protest față de greșeala arbitrilor. În aceste condiții, Adrian David a înscris un nou gol, meciul încheindu-se cu scorul de 1-3, după ce turdenii au pasat mingea între ei, până la fluierul final al centralului.
Unirea Triteni: Rusu – Voivod, Paleoca B., Osvadă, Ceclan – Câmpian, Indreica, Saşa, Gall A., Podariu – Gall S. Au mai intrat: Dan Alex, Paleoca Cr., Silvăşanu şi Petre. Antrenor: Andrei Pintilie
Potaissa Turda: Lăkătuş Cr. – Tornyai, Szakacs, Soporan, Otvoş – Savu, Hidişan, Silaghi – Tot, Lăkătuş Gh, David. A mai intrat: Tothăzan. Antrenor: Dorin Suciu
TurdaNews a transmis LIVE VIDEO acest meci, o premieră pentru o transmisiune de la Tritenii de Jos. Vezi mai jos înregistrarea integrală a transmisiunii:
De asemenea, oferim mai jos secvența care a decis partida de la Tritenii de Jos, cu golul validat incorect, din minutul 83, precum și tot ceea ce a urmat ulterior. Faza va genera discuții, cu siguranță. Ce părere aveți?
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.