Studenții care finalizează studiile de licență la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anul viitor nu vor mai realiza lucrări de licență. Decizia, ce pare una surprinzătoare, a fost adoptată la cererea studenților, cu acordul conducerii facultății.
”Viitorii absolvenți ai Facultății de Drept a UBB nu mai trebuie să pregătească lucrări de licențe pentru a absolvi începând cu sesiunea din iulie a anului academic 2024-2025. Decizia a fost luată de Consiliul profesoral după ce „peste 90% din studenții unui an, respectiv peste 84% din studenții celuilalt an au solicitat acest lucru”, a explicat Șerban Diaconescu, decan al facultății, citat de edupedu.ro.
Motivația este una care are legătură cu programele anti-plagiat, care sunt considerate a fi insuficient dezvoltate, pentru a analiza corect lucrările de licență ale absolvenților de Drept.
„Am cântărit faptul că există o nefericită exagerare la verificarea lucrărilor prin programe de anti-plagiat, care, din păcate, nu întrunesc standardele de calitate, care să permită o verificare reală a existenței sau inexistenței plagiatului.
(…) Concret, în lucrările studenților noștri, orice referire la un text de lege, orice referire la hotărâri judecătorești este marcată ca fiind plagiat, pentru că mai există undeva un document electronic în acest sens.
(…) Punea și studentul, și cadrul didactic în posturi extrem de delicate de a face, dincolo de munca firească, pe care o ai pentru elaborarea unei lucrări de licență, o imensă muncă de documentare și de justificare și să arăți de ce nu e vorba de plagiat și că peste 90% din ceea ce programele prezintă acolo nu au nicio legătură cu noțiunea de plagiat”, a explicat decanul facultății.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























