Un exemplar de RÂS a fost surprins de pădurari la Valea Ierii. Rangerii l-au filmat cu telefonul mobil și au făcut publice imaginile.
Pădurarii efectuau o „inspecție” zilnică a zonei, de monitorizare a habitatelor și speciilor din Valea Ierii când au avut plăcuta surpriză să se întâlnească cu animalul de pradă.
„Suntem în sesiunea zilnică a traseului de monitorizare a habitatelor și speciilor din Valea Ierii, și avem bucuria de a fi surprins un exemplar de râs în direct, atât cât am putut de repede scoate telefonul să îl filmăm.
În experiența noastră de rangeri în Valea Ierii, am reușit să îl surprindem doar prin filmări cu camerele capcană sau doar observând atent urmele trecerii prin anumite zone de interes, pe care, evident, nu le vom da publicității, tocmai pentru a nu încuraja curioși prea mulți în zonele preferate de exemplarele cartate de experții biologi”, au spus rangerii de pe Valea Ierii, titrează stiridecluj.ro.
Și vânătorii din zona Turzii au văzut râs în zona Cheilor Turzii//Borzești/Buru.
Râsul este un carnivor de talie mijlocie, fiind cea mai mare felină din Europa. Râsul ajunge la o greutate la 45 de kilograme, 1,5 metri lungime şi o înălţime de 85 cm. Urechile lui mari, de 4-5 cm, se termină cu smocuri de păr, aspect care îl fac inconfundabil.
Blana gălbui-roşcată are pete negre foarte variate, astfel încât se poate spune că nu există doi râşi identici. Chiar şi urmele râşilor sunt discrete, lăsând în urmă o pârtie foarte sinuoasă, cu întreruperi dese, care sugerează salturi mari.
Râsul vânează stând la pândă (ambuscadă), fie la înălțime, în arbori semicăzuți sau margini de stâncă, fie în desiș sau sub crengi, și încercând să se apropie de pradă, astfel ca în câteva salturi, pe o distanță de câteva zeci de metri, să o poată prinde și omorî, de obicei cu o mușcătură în zona gâtului. Zonele de vânătoare includ lizierele, mestecănișurile și poieni mici, unde se găsește din abundentă prada preferată, căprioara. Ocazional vânează și cerb, exemplare tinere și uneori femele.
Articole similare:
