marian morar
adrian nap
m install
nello construct

După ce a omorât din culpă o femeie pe trecerea pentru pietoni, la Tureni, șoferul unei autoutilitare a primit… cu suspendare!

zamblau eugen

În 24 aprilie 2017, pe trecerea pentru pietoni din Tureni, a fost omorât o femeie, după ce șoferul unei autoutilitare a lovit-o în plin, având 91 km/h, pe un sector de drum care era limitat la 30 km/h. Zilele acestea, Judecătoria Turda a pronunțat sentința: 2 ani și 2 luni de închisoare. Cu suspendare!

Inculpatul și-a recunoscut fapta la primul termen, intrându-se astfel pe ”judecata în procedură simplificată”.

Din probele existente la dosar, rezultă faptul că șoferul autoutilitarei, care era un agent comercial, a văzut victima în momentul în care se afla la circa 55 de metri de trecerea pentru pietoni, însă deși a frânat, nu a mai reușit să oprească la timp și a lovit din plin pietonul, care ulterior a decedat. Pe sectorul respectiv de drum se efectuau niște lucrări în acel moment, existând o limitare de viteză la 30 km/h,  existând și un indicator de avertizare, amplasat la circa 147 de metri față de marcajul trecerii pentru pietoni, de care șoferul nu a ținut cont.

În urma expertizelor, s-a ajuns la concluzia că la viteza pe care o avea, șoferul avea nevoie de 64.51 metri pentru a opri mașina. Adică, o distanță superioară față de cea pe care o mai avea până la trecerea pentru pietoni.

IML Cluj a concluzionat: ”Moartea numitei (…) a fost violentă; Ea s-a datorat insuficienței respiratorii acute consecutive unui traumatism toracic (cu fracturi costale bilaterale, hemotorace bilateral, contuzii și dilacerări pulmonare), survenit în cadrul unui politraumatism prin accident rutier. La examenul necroptic s-au constatat leziuni traumatice care s-au putut produce în cadrul unui accident rutier prin mecanism de lovire-cădere, în condițiile stabilite de anchetă și pot data din 24.04.2017; Între leziunile traumatice constatate și deces există legătură de cauzalitate; Alcoolemia victimei a fost 0 (zero) grame la mie; Moartea poate data din 24.04.2017”.

Motivația instanței:

”La stabilirea şi individualizarea pedepsei pe care o va aplica inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile stabilite de art. 74 C.pen., potrivit căruia stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Din perspectiva modului general de comitere a faptelor, instanţa reţine că inculpatul a nesocotit normele privind circulaţia rutieră şi conduita prevăzută de lege pentru conducătorii de vehicule, a ignorat importanţa acestor reguli chiar cu riscul, de altfel produs, de a pune în pericol grav siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, natura şi gravitatea rezultatului produs prin nerespectarea unor reguli minime de conduită rutieră neputând fi contestate, în condiţiile concrete ale situaţiei de fapt. Atitudinea inculpatului de nesocotire a respectării regulilor privind circulaţia rutieră este cu atât mai mult dovedită cu cât, din probele administrate rezultă faptul că vizibilitatea era bună pe segmentul de drum unde s-a produs accidentul, iar zona era una circulată atât de alte vehicule cât şi de pietoni, ceea ce impunea ca inculpatul să dea dovadă de prudenţă şi atenţie sporită în timpul conducerii autoturismului.

Instanţa va avea în vedere că gradul ridicat de pericol social al faptei reţinute în sarcina inculpatului, aceasta lezând valoarea socială supremă, viaţa persoanei. Chiar dacă fapta a fost comisă din culpă, această culpă a avut ca premisă încălcarea nescuzabilă de către inculpat a unei dispoziţii legale esenţiale privind circulaţia rutieră, acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversare, iar rezultatul faptei a fost unul de o gravitate extremă – moartea victimei – precum şi împrejurarea că inculpatului îi revine întreaga vinovăţie în producerea accidentului, pe care victima, care s-a conformat dispoziţiilor legale privind circulaţia rutieră, nu a avut posibilitatea să îl evite. Instanţa mai reţine că pe parcursul procesului penal inculpatul a adoptat o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea faptei în totalitate şi contribuind, astfel, la epuizarea procedurii de judecată într-un termen rezonabil.

De asemenea, instanţa va avea în vedere că inculpatul este o peroană tânără, integrată in societate, cu un loc de muncă şi faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale. Instanţa reţine că în speţă este incidentă cauza de reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime, prevăzută de art. 396 alin. (10) C.proc.pen., ca urmare a faptului că judecata s-a desfăşurat în procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei. Prin urmare, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de la 2 la 7 ani de închisoare, vor fi reduse cu o treime, 1 ani şi 4 luni şi, respectiv, 4 ani şi 8 luni. În raport cu toate aceste criterii, instanţa în baza art. 192 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art.375 rap. la art.396 alin.10 Cod procedură penală va condamna inculpatul (…), la o pedeapsă superioară pragului mediu, de 2 ani şi 2 luni de închisoare, pe care o apreciază ca asigurând în mod corespunzător scopul punitiv şi preventiv al pedepsei. În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa reţine că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este suficientă, astfel încât, chiar fără executarea în regim de detenţie a pedepsei, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, fiind necesară şi suficientă supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată.”

Inculpatul trebuie să efectueze 100 de zile de muncă în folosul comunității.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 75 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj
AdSense grafic right 2