Doi bărbați în vârstă de 39 și respectiv, 43 de ani, din Pantelimon și București, au fost reținuți de polițiștii clujeni, după ce au tâlhărit un curier din Gherla, furându-i boseta în care se aflau aproape 3.000 de lei.
La data de 14 Septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Gherla au dispus reținere, pentru 24 de ore, a doi bărbați, din orașul Pantelimon și municipiul București, cercetați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Curier jefuit în Cluj
La data de 8 Septembrie 2022, a fost primită o sesizare, din partea victimei, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din județul Bistrița-Năsăud. Aceesta a povestiti că în aceeași zi, în jurul orei 13.40, în timp ce desfășura activități profesionale de tip curierat pe strada 1 Decembrie, în timp ce se afla în interiorul autovehiculului a fost abordat de doi bărbați, care, prin amenințări cu acte de violență, i-au sustras o borsetă în care se aflau 2.850 de lei.
Banii au fost recuperați
Astfel, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele celor doi bărbați în vârstă de 43 și 39 de ani, reușindu-se recuperarea în totalitate a prejudiciului cauzat.
În baza probatoriului administrat, față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Activitatea de documentare a activității infracționale a fost derulată cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, UTAI Cluj și polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























