Sâmbătă, 20 decembrie 2025, Târgul de Crăciun ISSA Resort Turda și-a așteptat oaspeții într-o atmosferă de basm, cu zeci de brazi împodobiți și luminițe peste tot. Deși a fost ceață, turdenii au fost acolo pentru caii ISSA în paradă, Christmas Village cu activități diverse, vinul fiert de la „Crama la Salina” la ceaun, cu piper și scorțișoară și pizza cu „Pizzeria Copt cu Dragoște” din Turda, care au avut mare succes.
Moș Crăciun a fost prin preajmă și ne-a spus că sănioara a lăsat-o la munte să mai vadă copiii cât de cuminți sunt, pentru a știi ce cadouri să le aducă în Ajun de Crăciun și și-a făcut și multe poze cu ei.
După cele două spectacole ecvestre, în ediție de Crăciun, caii ISSA au putut fii admirați în paradă și în grajduri, de toți cei prezenți în cadrul Târgului de Crăciun, cu colinde minunate, aduse de Corul de colindători de la Academia Națională de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, cu „Galeria de Stil și Atelier”, cu artă si accesorii dar și lumânări parfumate create de artiști și designeri români iar la etaj au putut fi admirate și azi, lucrări ale unor artiști clujeni care au deschis o expoziție de artă cu lucrări deosebite expuse și spre vânzare. Tot aici s-a desfășurat și un atelier de pictură pentru cei mici.
Azi turdenii sunt așteptați din nou la Christmas Fair ISSA Resort Turda, ultima zi din cele trei zile de poveste. De la 11:30 un nou spectacol ecvestru, ediție de Crăciun, în manejul interior, va fi deschisă și căsuța Rotaract cu „O cană de fericire” care aduce căni decorate de sărbătoare și vândute în scop caritabil, de la 17:30 va avea loc o întâlnire cu Moș Crăciun la brad, vin și colindătorii „Duo Soiree”, iar de la 19:30, din nou parada cailor minunați ISSA și vizita în grajdul cailor.
Christmas Fair își închide apoi porțile așa că nu puteți lipsi. Vino și tu să simți magia Crăciunului! Vino șă te bucuri de aroma sărbătorilor de iarnă, cu ciocolată caldă sau vin fiert cu piper și scorțișoară. Vino să vezi cei mai minunați cai, să asculți cele mai fermecate colinde și să vezi cum se bucură copiii la venirea Moșului Crăciun. Ho Ho Ho ne vedem la Christmas Fair -ISSA Resort Turda!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”










