În partida contând pentru etapa a II-a a campionatului, disputată sâmbătă, 12 septembrie, Arieșul Mihai Viteazu a obținut o victorie categorică pe teren propriu, scor 5-2 (3-1), în fața celor de la Sporting Cluj-Napoca.
Hotărâți să demonstreze că egalul din prima etapă cu formația din Rugășești a fost doar un simplu accident, fotbaliștii de la Mihai Viteazu au început partida foarte determinați. În minutul 23, tabela arăta deja 3-0 în favoarea lor, după golurile înscrise de Oltean (min. 15), Deac (min. 17) și Tothăzan (min. 23), soarta partidei părând astfel pecetluită. Printr-o răbufnire de orgoliu, tinerii jucători de la Sporting au redus din handicap în minutul 32 prin Otvos, prima repriză încheindu-se cu scorul de 3-1 pentru gazde.
Chiar în startul părții secunde, echipa clujeană s-a apropiat periculos la un singur gol, după ce Muntean l-a învins în minutul 48 pe portarul gazdelor, Pîrv. După acest moment, Arieșul a preluat controlul autoritar al jocului și a mai marcat de două ori până la final: Oltean a realizat dubla în minutul 70, iar Moraru a stabilit scorul final în minutul 71.
În urma acestui succes obținut împotriva celor de la Sporting Cluj, Arieșul Mihai Viteazu a urcat, cel puțin până azi, pe prima poziție a clasamentului. Echipa se pregătește acum pentru duelul din etapa viitoare, când se va deplasa pe terenul celor de la Juniorul Cluj-Napoca.
ARIEȘUL MIHAI VITEAZU – SPORTING CLUJ-NAPOCA 5-2 (3-1)
- Marcatori: Oltean (15, 70), Deac (17), Tothăzan (23), Moraru (71) / Otvos (32), Muntean (48)
- Arieșul Mihai Viteazu: Pîrv – Popa (Bercheșan 46), Moldovan R., Poenar, Sîmboan (Ayodele 81), Moraru, Tothăzan (Duma 76), Petrișor Deac (Moldovan D.), Iepure, Oltean (Groza 81).
- Rezerve neutilizate: Ciaca, Cîtu, Kiesz, Varga.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









