Complexul sportiv din Câmpia Turzii se pregătește de sărbătoare! În weekendul 15 – 16 august 2026, Bazinul de Înot Didactic din localitate va găzdui una dintre cele mai spectaculoase și dinamice întreceri acvatice ale sezonului estival: Cupa „Summer Fest 2026”.
Evenimentul este organizat de clubul Delfinii Ghirișeni Câmpia Turzii, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Câmpia Turzii și Bazinul de Înot Didactic Câmpia Turzii.
Probe pentru toate vârstele și premii consistente pentru echipe
Competiția se adresează tuturor categoriilor de vârstă, de la cei mai mici sportivi (născuți în anul 2020 și mai mici) până la categoria OPEN, atât la masculin, cât și la feminin.
Sportivii înscriși vor concura la următoarele probe:
Probe individuale: 50 metri liber, spate, bras și fluture;
Proba de ștafetă: 4×50 metri liber (masculin + feminin).
Toți participanții vor fi răsplătiți pentru efortul și dăruirea lor cu medalii, diplome și cadouri surpriză. În plus, cele mai bune trei echipe vor fi recompensate cu premii în bani:
Locul I: 2.000 lei
Locul II: 1.500 lei
Locul III: 1.000 lei
Detalii despre înscrieri și participare
Taxa de participare este de 106 lei, iar înscrierile sunt deschise până duminică, 9 august 2026, la ora 20:00.
Locație: Bazinul de Înot Didactic Câmpia Turzii, Str. Teilor Nr. 1K, Câmpia Turzii, jud. Cluj.
Email înscrieri:
petricalexandrugabriel1980@yahoo.comPersoană de contact: Gabi Petric – 0740 046 575
Notă: Toți sportivii participanți trebuie să fie apți din punct de vedere medical.
Organizatorii îi invită pe toți iubitorii sportului, părinții și susținătorii să vină în număr cât mai mare pentru a-i încuraja pe tinerii înotători și pentru a fi parte din cea mai tare competiție de înot a acestei veri!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























