Seara trecută s-a produs un grav accident rutier la Băișoara. Șase persoane au ajuns la spital printre care și doi minori.
„Pompierii de la Detașamentul Turda au intervenit în această seară la un accident rutier petrecut în localitatea Băișoara. În primă instanță, echipajele de la Garda de Intervenție Băișoara au asigurat intervenția, acestea găsind un autoturism intrat în stâlp.
Din fericire, nu au existat victime încarcerate, însă șase persoane au necesitat îngrijiri medicale. Mai exact, a fost vorba despre doi minori, două femei și doi bărbați. Cu toții au fost transportați la spital, fiind conștienți și cooperanți. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și trei ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic”, a informat ISU Cluj.
Polițiștii spun că accidentul s-a produs ca urmare a faptului că șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare
„La data de 2 ianuarie a.c în jurul orei 17,50 a fost înregistrat un accident rutier pe DJ 107 R, în afara localității Băișoara.
Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 31 de ani, care conducea un autoturism spre localitatea Băișoara, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de beton.
În urma evenimentului 5 pasageri au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, dintre care 2 minori.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ” informează IPJ Cluj.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.