Săptămâna trecută cu ocazia unei ședințe extraoridnare consilierii turdeni au aprobat prelungirea perioadei de trageri aferentă creditului contractat de către SC Turda Salina Durgău SA cu CEC Bank, conform cu un contract din 2012, până la 31 decembrie 2015.
Primarul Tudor Ștefănie a dat câteva explicații cu privire la credit: „ Pentru lucrările de la Centrul SPA și finalizarea lucrărilor de la hotel. Pentru că nu s-a lucrat în acest an deloc la hotelul din centrul localității, este nevoie de prelungirea liniei de credit și începerea lucrărilor de urgență, astfel încât, undeva prin iunie să finalizăm acest hotel. Deci, eu cred că ar trebui să facem această prelungire până la sfârșitul anului 2015”.
Respectiva societate a depus la Consiliul Local al municipiului Turda solicitarea cu numărul 28.046 din 26 noiembrie 2014, în care se menționează că la finalul anului 2014 a rămas neutilizată suma de 1.550.847, 88 lei.
Creditul inițial contractat de SC Turda Salina Durgău SA a fost destinat realizării obiectivului de investiții ”Amenajare Complex Balnear Potaissa Turda”, de la CEC Bank, valoarea sa fiind de peste 8,8 milioane lei.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









