Carmangeria Moldovan testează un concept inedit, popular în Asia, introducând în unul dintre magazinele din Cluj-Napoca un grill special pe care clienții își pot prepara singuri mâncarea direct la locație.
Cosmin Moldovan, preşedintele consiliului de administrație al Moldovan Carmangerie, spune că a venit cu această idee după ce a vizitat Coreea de Sud.
Noul bistro cu grill de pe strada Eugen Ionescu din Cluj-Napoca a fost inaugurat miercuri.
Carmangeria Moldovan a inaugurat, miercuri, noul bistrou din Cluj-Napoca unde clienții își pot pregăti singuri mâncarea și își pot prăji cum vor ei carnea și cârnații pe un grill adus special din Coreea de Sud.
„Mi-am dorit să testăm acest concept și să vedem care este reacția clienților din Cluj. Este primul astfel de grill instalat într-un bistro Moldovan, iar în funcție de reacțiile clienților vom putea extinde și la altele.
Pe acest grill încorporat în masă se pot prăji bucăți de carne de vită, carne de porc și cârnați. Clientul vine și își alege din vitrină ce dorește, își prăjește carnea cum dorește și o consumă”, a spus Cosmin Moldovan, potrivit Cluj24.
Rămâne de văzut dacă acest concept va ajunge și în zona Turzii, unde sunt deschise mai multe carmanegerii Moldovan.
”Deviza și recomandarea noastră este gândiți global, mâncați local, de la fermierii din zonă”, a mai spus Moldovan, potrivit sursei citate.
sursa foto: Cluj24