Astăzi, Primăria Municipiului Turda ne-a prezentat imagini din culisele noului Centru Multifuncțional din Parcul Central al orașului nostru.
Într-o primă etapă, administrația locală pregătește regulamentele de funcționare după care acestea vor fi supuse aprobării în Consiliul Local. Concomitent, se pregătește și personalul care să asigure buna funcționare a patinoarului și a celor două clădiri unde se vor putea organiza foarte multe evenimente faine.
Chiar dacă mai durează puțin până la marea deschidere, cei mici se vor putea bucura, începând de joi, de locurile de joacă exterioare.
De asemenea, Primăria Turda ne asigură că vor reveni cu detalii imediat ce vor pune regulamentul de funcționare în dezbatere publică pentru a se consulta cu fiecare dintre dumneavoastră.