Ministerul Sănătăţii intenţionează să repartizeze judeţului Cluj un centru mobil de donare de sânge, valoarea unei astfel de maşini fiind de aproximativ 900.000 de lei. În schimb
Ministerul de resort a achiziţionat anul trecut cinci autocare destinate donării de sânge în zonele urbane şi rurale, astfel încât cei care doresc să doneze sânge să nu mai fie nevoiţi să se deplaseze până în oraşele reşedinţă de judeţ.
Fiecare centru mobil este, de fapt, un autocar special dotat cu sală de aşteptate, sală de consultaţii cu mini-laborator pentru testarea hemoglobinei şi a glicemiei, sală cu două posturi pentru donare şi un spaţiu unde donatorii vor putea servi un ceai înainte de părăsirea centrului. Centrele mobile vor fi operaţionale sub coordonarea Institutului Naţional de Hematologie şi în colaborare cu Societatea Română de Cruce Roşie, aceasta din urmă asigurând şi personalul care se va ocupa de recoltarea sângelui.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









