Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj a închis Taverna Racilor din incinta Iulius Mall, după ce pompierii clujeni au descoperit, în urma unor controale, că localul nu are autorizație de securitate la incendiu.
Patronul restaurantului, cunoscut în mediul online, mai ales pe TikTok, sub porecla de Pescobar, a venit cu câteva precizări la doar câteva zile de la închiderea tavernei din Cluj, spunând că de luni, ne așteaptă din nou la locația din incinta Iulius Mall.
„Este închisă locația de la Cluj. Eu zic că, de luni, vă putem reprimi la Taverna Racilor de la Cluj. A fost o chestiune de…nu aveam o ușă, o evacuare la terasa din exterior. S-a reglementat deja. De luni, vă primim înapoi la tavernă”, au scris reprezentanții localului pe Facebook.
ISU Cluj a închis și amendat Taverna Racilor din Cluj-Napoca
„În urma controalelor de prevenire efectuate premergător nopții trecerii dintre ani a fost controlat și localul amintit.
În urma verificărilor specialiștilor ISU Cluj au fost constatate deficiențe și încălcări grave ale cerinței de securitate la incendiu. Astfel s-a constatat că în spațiul respectiv nu existau instalații cu rol de securitate la incendiu, care erau obligatorii pentru numărul de clienți găsiți în momentul controlului, iar terasa construită adiacent spațiului din incinta complexului comercial nu deținea autorizație de construire.
În acest sens s-a aplicat o sancțiune contravențională de 105.000 lei și a fost aplicată măsura complementară de oprire a funcționării și de utilizare a spațiului respectiv”, a transmis ISU Cluj.