Autoturismul găsit în flăcări duminică dimineața, pe DJ107N, la ieșirea din Iara spre Băișoara, fusese furat cu doar câteva ore înainte. Mașina era parcată în apropierea unui local, cu portierele deblocate și cheile lăsate în habitaclu. Polițiștii îi caută acum pe cei care au luat vehiculul și l-au abandonat după izbucnirea incendiului.
Incidentul a fost semnalat în 16 august, în jurul orei 06:10, printr-un apel la 112. Un bărbat a anunțat că un autoturism se află în flăcări pe drumul județean care leagă localitățile Iara și Băișoara.
- Citește și: Flăcări la prima oră a dimineții: Un autoturism abandonat a ars aproape în totalitate la Iara
La fața locului au intervenit echipaje ale ISU Cluj, care au lichidat incendiul, precum și polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda. Cercetările au fost efectuate cu sprijinul unui specialist din cadrul Serviciului Criminalistic.
Mașina fusese furată din apropierea unui local din Iara
Verificările polițiștilor au scos la iveală faptul că autoturismul aparținea unei femei și fusese sustras în noaptea de 15 spre 16 august, în intervalul orar 23:00–06:00.
Vehiculul fusese parcat în zona unui local public din Iara. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Cluj, portierele mașinii erau deblocate, iar cheile fuseseră lăsate în habitaclu.
Persoane deocamdată neidentificate ar fi luat autoturismul și l-ar fi condus pe DJ107N. La ieșirea din Iara spre Băișoara, mașina a fost cuprinsă de flăcări și abandonată.
Incendiul ar fi putut porni de la o defecțiune tehnică
Deși împrejurările în care a fost găsit vehiculul au ridicat inițial mai multe semne de întrebare, primele verificări indică faptul că incendiul ar fi putut fi provocat de o defecțiune tehnică. Cauza exactă va fi însă stabilită numai după finalizarea cercetărilor.
Autoturismul ardea generalizat în momentul sosirii pompierilor, fiind distrus aproape în totalitate. Incendiul a fost stins înainte ca flăcările să se extindă, iar în urma evenimentului nu au fost raportate victime.
Despre intervenția pompierilor și autoturismul abandonat care a ars la Iara s-a relatat inițial în cursul dimineții, când cauza incendiului și proveniența mașinii nu erau încă stabilite.
Polițiștii îi caută pe cei care au luat autoturismul
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru furt în scop de folosință și distrugere din culpă. Polițiștii continuă investigațiile pentru identificarea persoanelor responsabile și stabilirea exactă a traseului parcurs de autoturism, precum și a împrejurărilor în care acesta a luat foc.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























