Miercuri, 13 martie 2024 – începând cu ora 18.00 are loc vernisajul expoziţiei “Explorări” a artistului turdean Theodor Romilă.
Vernisajul este găzduit de muzeul de Artă Vizuală Galați, expoziția persoană cuprinde 25 de lucrări de grafică, cea mai mare lucrare fiind “Renaissance” (150 cm lăţime / 275 cm înălţime).
Surpriza de la Galaţi este lucrarea “Lux in tenebris lucet” care este compusă din două piese, lucrare care este nouă şi nu a mai fost expusă până acum, relatează agoramedia.ro
Recent Theodor Romilă a obținut Mențiunea de onoare pentru tânăr talent, cu pictura în ulei „Marius”, care de fapt îl reprezintă păe tatăl său, cunoscutul fotograf de evenimente (și nu numai), Marius Romilă.
A fost prima participare la secțiunea pictură în cadrul acestui prestigios concurs internațional, care este găzduit de Spania și la care pot participa artiști din toată lumea.
Performanța lui Theodor Romilă este cu atât mai impresionantă cu cât este singurul român ajuns în finala acestui concurs! Mai ales că el, până acum, s-a remarcat în creațiile grafice.
Născut în Turda pe 1 iunie 1999, Theodor Romilă are o licență (2021) și un masterat (2023) obținute la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția Grafică.
În prezent este doctorand la aceeași universitate.
A avut expoziții personale la Galeria de Artă “Valer Suciu” din Turda și participări la expoziții de grup în țară dar și în Bulgaria, Italia sau Spania. A beneficiat de burse Erasmus, studiind câte un semestru la Accademia di Belle Arti di Brera, Milano și la Accademia di Belle Arti di Bari, Italia.
Vezi video din „culisele” expoziției de la Galați:
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









