Marți a fost ziua de naștere a mamei artistului turdean Paul Surugiu, FUEGO. Acesta a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
El a subliniat sacrificiile pe care mama sa le-a făcut pentru a-l susține de-a lungul anilor.
„Pentru mama, eu am fost scop al vieții, lumină și a dat TOTUL ca să mă aducă pe treapta visului, indiferent de sacrificii!..” spune Paul Surugiu
Iată și mesajul complet postat de FUEGO pe contul personal de Facebook în cursul zilei de marți:
„Azi este ziua mamei mele! E sărbătoare în sufletul și în amintirile mele! Mama este liniștea și inocența mea, e cea care a luptat să fiu ce sunt azi, este căldura, forță, simțire și sens pentru mine!
Îi doresc sănătate și bucurii multe și o vreau cat mai mult lângă mine! E un om haios și chiar dacă ne mai certăm noi din când în când, după cum e firesc, avem acea legătură de nezdruncinat!
Pentru mama, eu am fost scop al vieții, lumină și a dat TOTUL ca să mă aducă pe treapta visului, indiferent de sacrificii! Și au fost multe sacrificii la mijloc! O iubesc nespus și îi mulțumesc pentru ca sunt și este, pentru puterea ei, pentru ambiție și pentru ca e acolo, mereu, cu glasul și grija ei, transformate într-un obicei fără de care nici eu, nici ea, nu putem trăi! La mulți ani, MAMA! Te iubesc! ”