Ariana, un copil frumos, luptător și altruist din Câmpia Turzii, cu care viața nu a fost prea miloasă. Ariana este bolnavă, însă își dorește să lupte cu toate problemele pe care le are și este convinsă că va ieși învingătoare, însă are nevoie și de ajutorul nostru.
Problemele ei au început de la vârsta de 11 luni, când din cauza unei presupuse forme complicate de varicelă, a făcut mai multe episoade de pareză facială pe partea dreaptă. Situația s-a agravat în timp, în lipsa unui diagnostic concret, ceea ce a dus la lezarea completă a nervului facial drept. Toată această situație a afectat-o și din punct de vedere socìal pe Ariana, aceasta devenind foarte retrasă din teama de a nu fi respinsă de cei din jur.
Un diagnostic mult prea dur pentru un copil de doar 15 ani
În urmă cu doi ani, Ariana, alături de familia sa, a început investigațiile în vederea rezolvării problemei cu care se confruntă. În această perioadă, tânăra noastră a început să acuze și dureri mari de cap și de ochi, iar în urma unui RMN, s-au depistat două tumori, o hidrocefalie secundară activă și o suspiciune de neurofibromatoză de tip 2.
Aceste vești i-au copleșit pe toți, însă nici Ariana, dar nici familia sa, nu au vrut să renunțe la această luptă, motiv pentru care luptă zilnic pentru găsirea celor mai potrivite soluții medicale. Astfel, din Iulie 2021 și până în Septembrie 2021, Ariana a suferit 5 intervenții chirurgicale pe creier, însă fără rezultate. La fel s-a întâmplat și cu tratamentul cu raze Cyber Knife efectuat în Turcia, tratament ce a costat 15.000 de euro (3.000 de euro provenind din donații)
Ariana a rămas cu schele și cu tumori netratate
În urma intervențiilor chirurgicale, Ariana a rămas cu sechele:
- pareză facială bilaterală (acum are și pe partea stângă, postoperator; nu poate zâmbi, nu poate mânca sau vorbi fără să-și susțină buza de sus cu degetul, nu își poate închide ochii complet, lucru care în timp poate cauza pierderea vederii, iar pentru a evita asta folosește tratament permanent cu geluri oftalmice și lacrimi artificiale);
tulburare de echilibru (având nevoie de sprijin permanent din partea altei persoane);
hipoacuzie (citește pe buze, lucru pe care l-a învățat în spital);
are un drenaj din creier până în peritoneu, pe sub piele, unde se scurge excesul de lichid cefalorahidian);
din cauza numărului mare de operații într-un timp atât de scurt și în același loc, i s-a produs o inflamație a cortexului cerebral, declasându-i câteva crize convulsive (epileptice);
psoriazis pe scalp și la nivelul feței, tratamentul fiind foarte costisitor;
postoperator a mai avut tulburări de deglutiție (fiind hrănită pe sondă nazogastrică o perioadă) și de vedere, hipotonie și atrofie musculară, dar fiind o luptătoare, cu multă muncă și ambiție, aceste probleme au fost depășite.
Totuși, în urma ultimelor două RMN-uri, efectuate la cererea familiei, s-au mai descoperit 5 tumori mai mici, în zona cervicală și lombară.
Sora Arianei, bolnavă și ea
Pe lângă toate acestea, familia a descoperit că sora mai mică a Arianei, Sofia, este la rândul său bolnavă, fiind încadrată în grad de handicap accentuat. Sofia a fost diagnosticată cu întârziere cognitivă și de limbaj, necesitând terapii de lungă durată. Din nefericire, familia nu mai dispune de fonduri pentru a-o oferi Sofiei asistența de specialitate necesară, mama devenind pentru ea și terapeut.
Ariana poate fi salvată în Germania
Problema majoră a Arianei în acest moment sunt tumorile de pe creier!
Familia a contactat Institutul de Neuroștiințe din Hanovra- Germania, unde există posibilitatea extirpării în totalitatea a tumorilor de pe creier, posibilitatea de transplant de nerv facial și anastomoză pentru ca Ariana să își recapete mobilitatea feței și expresia facială.
Costurile acestor intervenții sunt, însă, extrem de costisitoare pentru posibilitățile famiłiei, fiind vorba de aproximativ 150.000 de eúro. Familia a încercatîn nenumărate rânduri prin diverse acțiuni strângerea acestei sume, însă fără rezultat până în prezent.
Viața Arianei este o tragedie de 14 ani! Doar suferință! Spitale, medici, tratamente, intervenții chirurgicale, speranțe neîmplinite!
Ariana este un adolescent, care nu cunoaște bucuria de a merge la școală, de a avea prieteni, este încercată de sentimente de tristețe, de frustrare, de frică, de deznădejde, pentru că ea a fost și esfe conștientă de absolut tot ce s-a întâmplat și se întâmplă cu ea.
Ariana are nevoie de un miracol! Ea trebuie să ajungă în Germania, pentru a fi operatăl Acest miracol putem fi noi, comunitatea din Câmpia Turzii, care, și în alte situații, nu a rămas indiferentă la suferințe!
Împreună putem să-i dăm șansa la viață acestui copil, care are încă încredere „că Dumnezeu îi va scoate în cale oameni-ingeri”, cum îî place ei să spună, care o vor ajuta!
Puteți face parte din miracol!
Cum? Donând sau sponsorizând (în baza unui contract de sponsorizare) cu Asociația Pro Assisto din Câmpia Turzii, care va colecta sumele donate/sponsorizate și le înmâna familiei pentru intervenția chirurgicală din Germania, pentru Ariana.
CONT RO87 BTRL RONC RT02 7262 2605, Banca Transilvania
De asemenea, puteți urmării grupul de Facebook „Împreună pentru Sofia și Ariana”, unde se fac diferite licitații, iar banii vor merge spre familie pentru a-i face Arianei viața normală.