MUNICIPIUL TURDA, CASA DE CULTURĂ TURDA ORGANIZEAZĂ CONCURS ÎN DATA DE 7 IUNIE 2017, ORELE 11,00 PENTRU OCUPAREA POSTURILOR CONTRACTUALE VACANT DE:
REFERENT S/IA – 1 post, durată nedeterminată
Condiţii specifice de participare – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul de licenţă arte vizuale
– vechime în specialitatea studiilor absolvite minim 4 ani
REFERENT M/IA – 1 post, durată nedeterminată
Condiţii specifice de participare – studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat şi absolvent Şcoala Populară de Artă, specializarea instructor de dans
– vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului minim 4 ani
Poate participa la concurs persoana care îndeplineşte următoarele condiţii generale:
are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
are capacitate deplină de exerciţiu;
are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Calendarul concursului:
depunerea dosarelor de concurs în perioada 12 – 25 mai 2017, ora 14
selecţia dosarelor de concurs şi afişarea rezultatelor selecţiei în perioada 26-30 mai 2017
proba scrisă se va susţine în data de 07 iunie 2017, orele 11,00
afişarea rezultatelor probei scrise în termen de maxim o zi lucrătoare de la data susţinerii probei
proba de interviu se va susţine în termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise
afişarea rezultatelor probei de interviu în termen de maxim o zi lucrătoare de la data susţinerii probei
afişarea rezultatelor finale în termen de maxim o zi lucrătoare de la data finalizării ultimei probe a concursului
După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi proba de interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi probei de interviul, sub sancţiunea decăderii din acest drept. Soluţionarea contestaţiilor şi comunicarea rezultatelor la contestaţii se va face în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
Bibliografie pentru posturile de referent S/IA şi referent M/IA
OUG 118/2006, privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale;
Ordinul 2883/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice privind desfăşurarea activităţilor specifice aşezămintelor culturale
Legea 26/2008, privind protejarea patrimoniului imaterial;
Ordinul 471/1990, pentru aprobarea Normelor cu privire la organizarea spectacolelor, concertelor, a altor activităţi artistice şi distractive la care se percep tarife de intrare;
Legea 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea 477/2004, privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice.
Acte necesare la dosar:
cerere de înscriere la concurs;
copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează.
Candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate, care va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
curriculum vitae.
Copiile de pe actele prevăzute la dosar se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs.
Dosarele se depun la sediul Primăriei Municipiului Turda, P-ţa 1 Decembrie 1918, nr. 28, cam. 15 până la data de 25 mai 2017, orele 14. Dosarele se vor verifica de către comisia de concurs iar rezultatele selectării dosarelor se vor afişa la sediul instituţiei şi pe site-ul instituţiei.
Informaţii suplimentare şi bibliografia necesară se pot obţine de la Biroul Resurse Umane, cam. 48, telefon 0264-317199.