Inspectorii ANPC s-au pus pe controale drastice acum înaintea sărbătorilor pascale iar efectele se văd. Au închis o piață agroalimentară din Cluj.
Piața agroa-alimentară din cadrul complexului Leul din Piața Mihai Viteazul a fost închisă joi, 3 aprilie, de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Până la acest moment, nu sunt cunoscute neregulile găsite de comisarii ANPC în piața din zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, însă informația a fost confirmată oficial pentru Cluj24 de conducerea CJCP Cluj.
Și magazinul Profi situat tot la parterul complexului a fost închis de protecția consumatorului.
Au fost aplicate sigilii iar activitatea a fost sistată temporar joi dimineața de comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor.
Controalele în piețe, supermarketuri și alte locuri unde se vând produse alimentare specifice Sărbătorilor Pascale vor fi intensificate, a anunțat recent Prefectura Cluj.
Printre produsele care vor fi verificate se numără carnea de miel, ouăle, cozonacul dar și alimentele tradiționale.
Controalele vor fi făcute de către reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în domeniul asigurării securității alimentare și a ordinii și liniștii publice.
În cazul pieței din Cluj, ANPC a dat 35 de amenzi!
Astfel, conform competențelor instituţiei, ţinând cont de neregulile constatate, echipele de control au aplicat următoarele sancțiuni:
- 35 amenzi contravenţionale, în cuantum de 280.000 lei
- 16 avertismente
- oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de 15.000 lei
- oprirea temporară de la comercializare a produselor alimentare în valoare de 14.500 lei
- oprirea temporară a prestării serviciilor pentru întreaga Piață Mihai Viteazu – Multiplex Leul. Totodată, s-a convenit întocmirea unui grafic aferent
- remedierii deficiențelor constatate.
Principalele abateri de la legislația în vigoare depistate în incinta complexului, la operatorii economici ce aveau spații închiriate, au fost:
- prezența insectelor vii în incinta spaţiilor de comercializare, precum şi la agregatele frigorifice, în zona compresoarelor
- folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină, chedere rupte și corpuri străine
- comercializarea unor produse cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită
- comercializarea unor produse cu modificări organoleptice
- depozitarea direct pe paviment a băuturilor răcoritoare, apelor minerale, legumelor, fructelor
- comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate
- folosirea unor vitrine frigorifice destinate băuturilor pentru depozitarea produselor alimentare
- lipsa menționării alergenilor, a declarației nutriționale la unele produse expuse spre comercializare
- nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor.
Comisarii CJPC Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.


















