Reprezentanții Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Turda au transmis un mesaj emoționant în memoria Ancuței Cordiș, fostă absolventă a instituției și cadru didactic dedicat. Colegii săi vorbesc despre un profesor care a plecat mult prea devreme, dar care lasă în urmă generații de elevi, numeroase amintiri și recunoștința comunității educaționale.
Vestea tristă a fost anunțată de reprezentanții prestigioasei instituții de învățământ din Turda, care au transmis un mesaj emoționant de regret, recunoștință și compasiune.
Ancuța Cordiș și-a legat destinul de educația turdeană
Parcursul personal și profesional al Ancuței Cordiș a fost strâns legat de Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Mai întâi a fost elevă a instituției, iar ulterior a devenit profesor, alegând să rămână aproape de lumea educației și să contribuie la formarea noilor generații.
Pe parcursul activității sale, Ancuța Cordiș s-a remarcat prin implicare, devotament și prin modul în care a știut să reprezinte vocea cadrelor didactice din Turda. Moartea sa lasă în urmă multă durere, dar și amintirea unui om care și-a pus energia și priceperea în slujba școlii.
„Astăzi, la Colegiul Național «Mihai Viteazul», ne amintim cu tristețe de o absolventă dragă care a devenit, la rândul ei, profesor și om dedicat școlii. Ancuța a plecat prea devreme, dar lasă în urmă mai mult decât tristețea unei despărțiri. Lasă amintiri, oameni, generații și o voce care a știut să îi reprezinte pe profesorii Turzii”, au transmis reprezentanții colegiului.
„Te vom păstra cu recunoștință în amintirea noastră”
Colegii și conducerea instituției au evocat cu recunoștință anii în care Ancuța Cordiș a făcut parte din comunitatea Colegiului Național „Mihai Viteazul”, atât ca elevă, cât și ca dascăl.
„Suntem recunoscători pentru faptul că a făcut parte din povestea colegiului. Pentru că a crescut aici. Pentru că, mai târziu, a ales să rămână aproape de lumea educației și să dăruiască, la rândul ei. Drum lin, Ancuța! Te vom păstra cu recunoștință în amintirea noastră. Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care au avut bucuria de a o cunoaște”, se mai arată în mesajul transmis de instituția de învățământ.
Dispariția prematură a Ancuței Cordiș lasă un gol profund în rândul familiei, al colegilor de breaslă, al elevilor și al tuturor celor care au cunoscut-o și au colaborat cu ea.
Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să o odihnească în pace!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









