Consilierul PSD Turda, Adonis Baba, a avut o replică tăioasă la adresa momentului de azi, din plenul ședinței Consiliului Local, în care au existat unele momente mai ”ciudate”, dacă nu chiar hilare, atunci când s-a pus în discuție alegerea viceprimarului. Adonis Baba a reproșat faptul că președintele ședinței, AUR-istul Adrian Nap, a vrut să ia o ”pauză” în cadrul ședinței, cu de la sine putere, dar și faptul că persoana care candida din partea PNL s-a ”retras”, după ce a fost votată de 14 aleși locali, iar totul a culminat cu anularea alegerilor!
- Citește și: S-a ales viceprimarul la Turda! Ba nu s-a ales! Talmeș-balmeș în Consiliul Local! (VIDEO)
”În cadrul ședinței de consiliu local, unde trebuia ales viceprimarul, am avut un moment de „transparență politică”. Candidatul AUR, care se afla și în funcția de președinte al ședinței, a cerut (a se citi „impus”) o pauză de 10 minute după ce rezultatele votului au arătat clar că PNL a câștigat. La întoarcerea din pauză, candidatul PNL s-a retras din cursă și… alegerile au fost anulate.
Un moment extrem de „democratic”, nu-i așa?
Aleșii celor care ies în stradă și protestează împotriva „atacului la adresa democrației” sunt cei care astăzi au călcat-o în picioare. Poate că este doar o coincidență… sau poate că unele principii sunt doar bune pentru a fi folosite când ne convine.”, a transmis Adonis Baba.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









