A fost suspendată activitatea economică a Asociației CARP Potaissa Turda, după ce organele abilitate au constatat că activitatea de pompe funebre nu era autorizată conform legii.
În 23 aprilie 2025, TurdaNews a publicat sesizarea unui turdean, care a atras atenția că activitatea de pompe funebre a celor de la CAR Pensionari se desfășoară fără respectarea legii.
”De câteva zile am făcut o petiție La Poliția locală Turda, unde am cerut să verifice firma CAR Pensionari, de pe strada Războieni, respectiv SERVICIUL DE POMPE FUNEBRE AL LOR… AM PRIMIT UN RĂSPUNS ȘOCANT DIN PARTEA POLIȚIEI LOCALE, cum că ei nu ar avea nevoie de acord de funcționare în baza legi 540/2002, iar de avize poliția s-a făcut mută… Ulterior, le trimit poza din RECLAMA LOR de pe Facebook, cum că ei prestează Servicii de Pompe Funebre și pentru nemembrii!!!!! Din asta reiese activitate comercială! Poliția locală nu face nimic!
O altă problema gravă este că transportă cu un microbuz CJ13MEP decedații și nu au autorizație DSP pe NICI una dintre mașini! NU AU AUTORIZAȚIE DSP NICI PENTRU MAGAZIN! Nu au voie să ridice decedați de la domiciliu, dar totuși o fac. Oare spațiu unde își desfășoară activitatea este spațiu comercial? Are autorizație de construcție? De ce Poliția locală nu sesizează DSP? De ce sunt protejați?”, era mesajul transmis de cetățeanul respectiv.
Care, se pare că a avut dreptate, pentru că Poliția Locală a efectuat un control în acest sens, în 5 mai 2025, descoperindu-se faptul că CAR Pensionari nu funcționa legal, cu autorizare, pe serviciul de pompe funebre. Din acest motiv, i s-a suspendat activitatea economică până la autorizare și s-a întocmit proces verbal de sancționare.

Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























