Seara trecută, două șoferițe au fost implicate într-un accident rutier grav în timp ce se deplasau spre Dej. Ambele au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Accidentul rutier produs pe strada Dejului, din municipiul Gherla a fost sesizat în jurul orei 21.55, fiind implicate două autoturisme parcate și alte două aflate în mișcare, conduse de două femei, de 36 de ani, respectiv 19 ani, în direcția municipiului Dej.
Din primele cercetări, coliziunea dintre cele două autoturisme a avut loc la efectuarea unui viraj la stanga, celălalt autoturism fiind angajat în depășire.
Cele două conducătoare auto au fost transportate la o unitate medicală.
Testările aparatului etilotest au rezultat negative.”, transmite IPJ Cluj.