O tânără de 20 de ani s-a răsturnat cu autoturismul pe care-l conducea, în afara carosabilului, pe drumul dintre Jucu și Gădălin.
Pompierii clujeni au fost alertați în jurul orei 16.00, iar când au ajuns la fața locului șoferița de 20 de ani, care va fi dusă la spital.
„Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut între localitățile Jucu și Gădălin. Un autoturism este răsturnat, iar salvatorii au găsit în afara acestuia o tânără care primește îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. Victima în vârstă de 20 de ani este conștientă, cooperantă, și va fi transportată în momentele următoare la spital. Pompierii asigură totodată măsurile PSI. La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.
UPDATE:
„La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 15.20, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe DJ161, în afara localității Jucu de Sus.
Din primele informații, o tânără în vârstă de 20 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe sectorul de drum menționat mai sus, după un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior răsturnându-se în afara părții carosabile.
În urma evenimentului, tânăra a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
Testarea acesteia cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.”, a precizat IPJ Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


A lăsat broderia pentru un camion de 17 tone. Povestea lui Georgi, șoferița care întoarce toate privirile pe șantierele din Sibiu









