Două autoturisme s-au tamponat pe strada Splaiul Independenței din Cluj-Napoca, pe malul Someșului, în apropiere de BT Arena. În urma accidentului, un bărbat a fost transportat la spital.
”Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe strada Splaiul Independenței. În accident au fost implicate două autoturisme, rezultând o victimă. Mai exact, un bărbat de aproximativ 55 de ani, conștient și cooperant, a fost transportat la spital.
La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.”, a precizat ISU Cluj.
UPDATE:
”La data de 21 decembrie a.c., în jurul orei 08.30 a fost înregistrat un accident de circulație pe strada Splaiul Independenței, din municipiul Cluj-Napoca.
Din activitățile de cercetare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism condus dinspre strada Plopilor înspre strada Barițiu, de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, intrând în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani, din același municipiu.
În urma coliziunii, cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
În urma testărilor cu aparatul etilotest, rezultatele au reieșit negative.”, a precizat IPJ Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









