Nerespectarea hotărârilor judecătorești destinate protejării victimelor violenței domestice atrage consecințe penale imediate.
Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au dispus duminică, 23 august, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Săvădisla, acuzat de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul a mers în mod repetat, în zilele de 22 și 23 august, la domiciliul fostei sale partenere, o femeie de 42 de ani din aceeași localitate. Deși nu a exercitat acte de violență fizică în timpul acestor vizite, simpla sa prezență a reprezentat o încălcare directă a legii.
Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că pe numele bărbatului era emis un ordin de protecție valabil pentru o perioadă de șase luni. Printre obligațiile impuse de instanță se număra și păstrarea unei distanțe minime de 50 de metri față de fosta parteneră și locuința acesteia.
În urma administrării probatoriului, organele de cercetare penală au luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea parchetului pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Cadrele MAI reamintesc că încălcarea oricărei măsuri dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























