Un accident rutier s-a produs joi într-o localitate din județul Cluj. Pompierii au găsit la locul accidentului un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile. În urma accidentului, o femeie a ajuns la spital.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localității Fundătura.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ, unde au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, cu ocupanții ieșiți din acesta.
O femeie, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost consultată de către echipajul SAJ și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. La prima evaluare aceasta era conștientă și cooperantă”, a transmis ISU Cluj.