În perioada 12-15 Iulie 2020, un clujean a reclamat la poliție faptul că i-a fost furată barca de pe lacul Tarnița. Deși făptașul a încercat să acopere probele care îl încriminau, tot a fost prins.
La data de 28 septembrie a.c. polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, în baza activităților și a informațiilor de interes operativ, au identificat, în comuna Mărișel, o barcă de agrement în valoare de peste 6.000 de lei, care ar fi fost sustrasă în perioada 12 – 15.07.2020 de pe malul lacului de acumulare Tarnița.
Ambarcațiunea a fost descoperită în posesia unui bărbat de 30 de ani, din comuna Mărișel, care nu a putut prezenta documente specifice de proveniență. Totodată, în contextul verificărilor, polițiștii au constatat că a fost schimbată culoarea originală a ambarcațiunii.
Acum se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a fost comisă fapta.