Cea de-a 22-a promoție de elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Clu-Napoca a depus vineri, 24 februarie, jurământul militar, urmând să facă parte din sistem.
„Jur credinţă patriei mele România, jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii, jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” – au rostit într-un glas cei 300 de elevi.
La ceremonie a participat și Mitropolitul Clujului, alături de reprezentanții Poliției Cluj și familiile și prieteni ai absolvenților.
Dintre cei 300 de absolvenți ai școlii de poliție, 71 sunt fete, iar 229 sunt băieți. Aceștia fac parte din seria ianuarie – noiembrie 2023 se vor pregăti pentru specializarea Ordine Publică. Elevii provin din județele Bihor, Cluj, Maramureș, Sălaj, Alba, Bistrița-Năsăud, Arad, Mureș, Satu Mare, Hunedoara, Suceava, Timiș, Sibiu, Gorj, Harghita, Botoșani, Iași, Olt, Caraș Severin, Mehedinți și Neamț.