Reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România au arătat că drumul va avea 5,8 kilometri și va costa 6 milioane de euro.
Centura va elimina traficul greu din municipiul Turda și va face legătura între Autostrada Transilvania şi şoseaua de centură a Clujului, Vâlcele-Apahida.
Legătura între Autostrada Transilvania şi DN 1 se va face în zona localității Mărtineşti.
Prefectul Gheorghe Vuşcan a precizat că se vor propune două variante de lucru, una cu o bandă pe sens iar cea de-a doua cu două benzi pe sens, urmând ca ministerul şi CNADNR să aleagă una dintre ele în funcţie de banii disponibili, titrează Ziua de Cluj.
Autorităţile judeţene speră ca în acest an să fie alocate 30.000 de euro pentru studiul de fezabilitate şi să fie organizată licitaţia de execuţie iar anul viitor să înceapă lucrările.
Ideea centurii Turzii a apărut încă din 2012, dar până acum a fost doar subiect de discuție în campaniile electorale, fără o concretizare a proiectului.