Peste 2 tone de pește din specia comună crap și crap oglindă au fost introduse azi în lacul numărul 3 din cadrul complexului de agrement ”La Trei Lacuri” din Câmpia Turzii. Costul acestei acțiuni a fost de 27.000 de lei.
Zona de agrement ”La Trei Lacuri” este administrată de SC Domeniul Public Câmpia Turzii SA.
Pescarii vor putea să ”întindă firul” pe lacul populat cu pește din data de 9 octombrie (joi). Administrația locală a anunțat că în perioada următoare va încerca să aducă unele modificări regulamentului zonei de agrement, pentru a o face mai atractivă pentru pescarii din zonă, dar și mai rentabilă pentru societatea administratoare.
Primarul Radu Hanga spunea în vara acestui an că o repopulare cu pește este necesară în zona La Trei Lacuri și că nivelul de taxare trebuie să scadă, astfel încât să se asigure o atractivitate mai mare pentru pescari, pe principiul ”mai puțin, de la mai mulți”.
Ultima populare de pește, în zona respectivă, a avut loc în luna septembrie a anului trecut, când în lacurile 1 și 2 s-a introdus o tonă de pește.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.