Petru Zoltan Egyed, pe numele său real, dar cunoscut în mediul online și după numele de Zolty Bogata, este exemplul viu al faptului că atunci când vrei cu adevărat ceva, nimic nu-ți poate sta în cale. Fiind o persoană cu dizabilitate gravă, dependent 100% de o altă persoană care să-l ajute și reușind să se deplaseze dintr-un loc în altul doar cu căruciorul electric, Zolty dă tuturor un exemplu de altruism și bunătate, implicându-se în diverse campanii prin care face bine celor din jurul său.
Și când spun ”din jurul”, nu e vorba de cei din imediata sa apropiere, pentru că adeseori străbate zeci de kilometri înainte de a-și duce la bun sfârșit misiunea pe care și-a propus-o. Acum, în prag de sărbători, a reușit să ofere nu mai puțin de 65 de plase cu cele necesare unui Paște fericit, fiecare plasă având o valoare între 70-100 de lei.
”Slavă Domnului că noi nu dăruim plase cu alimente doar de Paște și de Crăciun, din ianuarie 2024 dăruim lunar plase cu alimente și dulciuri la copiii cu dizabilități de la Asociația Părinților cu Copii cu Nevoi Educaționale Speciale. Domnul iubește și copiii cu dizabilități.
În această lună, Domnul a făcut minuni care sunt greu de explicat, uneori minunile nu se pot explica, că de aceea se numește Minune. Am reușit să facem 40 de plase cu alimente și dulciuri pentru copii cu dizabilități în valoare de 70 RON/plasă.
Apoi am reușit să mai facem încă 25 de plase cu alimente, dulciuri și cozonac de casă în valoare de 100 RON/plasa, pentru persoane în vârstă și persoane cu dizabilități. Când am calculat mi-am dat seama că toate aceste 65 de plase au costat 5.300 RON, e mult, e puțin? Depinde din ce punct de vedere privești, sigur că sunt printre voi care au făcut mai mult sau ar fi putut face mai mult, cel mai mult contează dacă ați făcut. Plus că avem și banii adunați pe luna Mai, pentru alimentele copiilor cu dizabilități.
Având în vedere situația fizică în care sunt, eu sunt foarte mulțumit de această realizare. Dacă eu în situația mea am putut face atâta, unul sănătos eu cred că poate face de 10 ori mai mult, dacă vrea cu adevărat.
Vreau să mulțumesc Domnului pentru aceste minuni și binecuvântări, fără ajutorul Lui nu puteam face nimic.
Mulțumesc la toți care au donat, Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească cum știe El, Amin. Vă urez Paște Fericit.”, a transmis Zolty Bogata.
Cam asta face Zolty, în timp ce alții se plâng cât de greu le este, dar sunt în putere și să muncească și să-și ajute semenii, mult mai mult decât este capabil Zolty.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























